Comisia ia o nouă decizie pentru protecția mediului prin adoptarea de măsuri care restricționează microplasticele adăugate în mod intenționat în produse în temeiul legislației REACH a UE privind substanțele chimice.
Noile norme vor împiedica eliberarea în mediu a aproximativ o jumătate de milion de tone de microplastice. Aceste norme vor interzice vânzarea de microplastice ca atare și de produse la care s-au adăugat microplastice în mod intenționat și care eliberează microplasticele respective atunci când sunt utilizate. Atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, se aplică derogări și perioade de tranziție pentru ca părțile afectate să se adapteze la noile norme.
Restricția adoptată utilizează o definiție largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile și rezistă degradării.
Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în…








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































