Florin Barbu participă miercuri, la Varșovia, la reuniunea miniștrilor agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria, România, Slovacia, R. Moldova și Ucraina. Cele cinci state UE doresc extinderea embargoului privind importul cerealelor ucrainene.
Tema principală a reuniunii vizează situația de pe piețele agricole ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și măsurile care trebuie luate pentru a asigura reguli de concurență loială pentru fermierii din statele membre UE și țările candidate, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.
În acest context, ministrul român va susține “identificarea unor soluții referitoare la transportul cerealelor, eliberarea depozitelor și scoaterea la export a unei părți din produsele din noua recoltă pentru fermierii români”.
La finalul întâlnirii participanții vor semna o declarație comună a miniștrilor agriculturii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia privind necesitatea prelungirii…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































