Vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență, Věra Jourová, a făcut luni o vizită în România și a avut întâlniri atât cu președintele Klaus Iohannis și cu șefii instituțiilor din sistemul judiciar.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției la finalul vizitei, tema principală de discuție cu șefii CSM, Parchetului General, DNA și DIICOT a constituit-o realizarea unui sistem de justiție bun pentru cetățean, acesta fiind interesul comun al României și al Comisiei Europene.
Ministra Justiției i-a acesteia pentru parteneriatul constant și a asigurat-o că sistemul de justiție din România este unul de „încredere, robust, ca sistemul de justiție din orice alt stat din Uniunea Europeană”.
Gorghiu a declarat că „închiderea MCV a însemnat un moment cheie, un obiectiv strategic bifat de România. De asemenea, adoptarea legilor justiției a fost un punct esențial pentru sistemul de justiție din România”.
„Vom continua să…