Donald Trump flutură la ONU „șapte războaie încheiate” și visează la Nobelul pentru Pace, dar bilanțul real al armistițiilor pe care și le atribuie rămâne fragil și adesea contestat, explică publicația italiană „Avvenire”.
Nobelul pentru Pace. Alături de Nelson Mandela, Dalai Lama sau Martin Luther King. Este ambiția supremă a lui Donald Trump. Mai mult decât atât, a devenit aproape o obsesie, care se ciocnește adesea cu realitatea și, la fel de frecvent, se prăbușește în fața declarațiilor bombastice cu care președintele american ne-a obișnuit și a ușurinței cu care ocupantul Casei Albe își atribuie succese diplomatice.
Marți, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, șeful Casei Albe și-a prins în piept o medalie pentru că în șapte luni de președinție a încheiat „șapte războaie” (erau șase luna trecută…). O modalitate de a „ascunde” eșecul încetării focului în Ucraina, un obiectiv pe care înainte de a fi ales…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































