“Ar fi fost remarcabil ca o forță atât de mică să răstoarne guvernul rus”, spune Robert Farley, profesor la Universitatea din Kentucky într-un interviu acordat La Razon.
Întrebat de ce a contestat Prigojin acum autoritatea lui Putin, Robert Farley a declarat că e greu de spus de ce Prigojin a ales acest moment special, dar pare “deosebit de frustrat de relația dintre Wagner și armata rusă”.
“Prigojin a susținut că situația militară a Rusiei în Ucraina este mai gravă decât a apreciat majoritatea observatorilor externi și că linia frontului rusesc este în pericol de a se prăbuși în curând, așa că este nevoie de acțiune. Prigojin a mai susținut că unitățile aeriene ruse au lansat un atac direct asupra conducerii Grupului Wagner, deși acest lucru este greu de demonstrat pe baza dovezilor disponibile”.
Robert Farley a subliniat că Kremlinul are un avantaj material imens față de Wagner, iar Prigojin nu a reușit până acum să câștige sprijinul…








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































