Ministerul Antreprenoriatului și Turismului atenționează potențiali achizitori de societăți aplicante la programele naționale în privința respectării condițiilor impuse de legislația programelor, pentru a nu fi respinse cererile.
MAT a precizat că ulterior semnării acordurilor de finanțare, asociații/acționarii societăților beneficiare ale programului Start-Up Nation nu pot înstrăina mai mult de 49% din părțile sociale, decât în excepțiile legii. Acest fapt ar putea duce la respingerea la finanțare, în condițiile Legii nr. 218/2020, din momentul în care se constată încălcarea prevederilor stipulate în actul normativ.
„Nu vă lăsați păcăliți! Programele de finanțare pe care le punem la dispoziție sunt dedicate antreprenorilor de bună credință, care doresc să clădească un viitor mai bun și prosper atât pentru ei, cât și pentru generațiile viitoare ale României. Nicidecum nu îi vizează pe cei care doresc să facă bișniță și…