Mădălina Surducan coordonează una dintre librăriile culturale importante din Cluj-Napoca, un oraș universitar în care, spune ea, încă se citește – iar tinerii vin des, interesați nu doar de literatură, ci și de teorie critică, filosofie sau eseuri.
Vezi mulți tineri în librărie căutând „lucruri foarte faine”, spune zâmbind Mădălina.
Deși spune că a ajuns „din întâmplare” în librărie, parcursul Mădălinei Surducan e o demonstrație clară că întâmplarea favorizează doar pe cei care au curajul să caute sensul în mai multe locuri deodată.
Dar traseul ei până aici nu a fost nici drept, nici confortabil. După ce a studiat grafica la Universitatea de Artă, Mădălina și-a continuat căutările într-o zonă teoretică: un masterat și apoi un doctorat în filosofia artei contemporane, la Facultatea de Istorie și Filosofie. Această dublă apartenență – la vizual și la abstract, la carte și la concept – o face o prezență…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































