Vizat de anchete de corupție, noul premier slovac a lansat vaste epurări în rândul magistraților și polițiștilor, relatează Le Monde.
Fost magistrat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg, slovacul Jan Mazak are umorul și calmul celor care, având o lungă carieră în spate, au văzut multe la viața lor. La cei 69 de ani ai săi, Mazak, președinte al Consiliului Magistraturii din Slovacia, se așteaptă să fie dat afară în orice moment.
„Ei pot decide oricând /demiterea/, este nevoie doar de un vot cu majoritate simplă în Parlament”, ne mărturisea joi, 7 decembrie. Acest „ei” desemnează noua majoritate formată în jurul premierului de proastă reputație Robert Fico, revenit la putere la sfârșitul lunii octombrie în această țară din Europa Centrală pe care a condus-o deja de două ori între 2006 și 2018.
Abia numit în funcție, acest lider de stânga ultraconservator, pro-rus, anti-migrant și implicat în multiple…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































