Patriarhia Română anunță că toate pelerinajele în Țara Sfântă programate în următoarea perioadă vor fi suspendate și amânate până la restabilirea condițiilor depline de siguranță pe teritoriul statului Israel.
De asemenea, în contextul războiului din Israel și în care au fost surprinși aproape 800 de cetățeni români aflați în pelerinaj la Locurile Sfinte, Patriarhia Română spune că a comunicat constant cu Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României la Tel Aviv, care au contribuit la coordonarea activităților de repatriere în regim special a pelerinilor români aflați în diverse orașe din Israel.
Sediul Reprezentanței Patriarhiei Române la Locurile Sfinte din Ierusalim și Așezământul Românesc din Ierihon, care la rândul lor s-au aflat în permanentă legătură cu Ambasada României la Tel Aviv, au fost locuri de refugiu și sprijin pentru grupurile de pelerini ce s-au adăpostit inclusiv în bisericile celor două…