Executivul a aprobat în ședință proiectul privind măsurile fiscal-bugetare. Creșterea salariului minim cu 10% va fi emisă printr-o hotărâre de Guvern, iar majorările din construcții și agricultură vor fi reglementate printr-un OUG separat. 

FOTO Inquam Photos

„Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. 

Purtătorul de cuvânt a adăugat că „în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor”.

Reprezentantul Executivului a mai explicat că amendamentele acceptate vor fi dezbătuute și incorporate în cadrul unei noi ședințe a Executivului,…

Citeşte mai mult