Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri proiectul de lege inițiat de PNL și USR privind protecția arborilor remarcabili.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, pe 29 martie.
Potrivit legii, prin arbori remarcabili se înțelege „arborii din afara fondului forestier național, inclusiv din intravilanul localităților, care o valoare cultural-istorică documentată, pentru zonă și comunitate, fiind legați de un eveniment istoric sau de o personalitate, de o întâmplare istorică sau de o legendă” și care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele caracteristici: au o circumferință minimă a trunchiului, măsurată la 130 cm de sol în amonte, au vârsta de minimum 160 de ani, stabilită în baza datelor înscrise în amenajamentele silvice sau a altor documente, precum și a determinărilor și măsurătorilor
De asemenea prevederile prezentei legi sunt obligatorii pentru proprietarii și deținătorii…