Noul guvern bulgar și-a stabilit ca prioritate principală intrarea Bulgariei în Schengen, dar deocamdată rătăcește și face foarte puțin pe fond, spune șeful Delegației socialiștilor bulgari în Parlamentul European, Petăr Vitanov.
„Știrile din Austria nu sunt optimiste. Să vorbim abia acum despre schimbarea opiniei publice în țară este neconvingător. Noul guvern trebuie să facă eforturi mult mai mari”, a declarat Petăr Vitanov la postul public de radio BNR.
Europarlamentarul socialist a amintit că, în urmă cu mai puțin de un an, datorită eforturilor colegilor săi, a fost depășită rezistența din partea Suediei. „Au avut loc o serie de întâlniri la nivel înalt – cu Stefan Löfven, președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PSE), cu fostul prim-ministru Marguerite Andersson, cu toți europarlamentarii din Suedia, am trimis o delegație, ne-am făcut temele, iar în final socialiștii suedezi s-au răzgândit, au participat cu o…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































