USR a depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Parlamentului prin care PSD și PNL au instalat în conducerea ANCOM “doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională în domeniu”.
Sesizarea USR vizează Hotărârea Parlamentului nr. 33/2023 prin care PSD și PNL i-au numit în funcția de vicepreședinte al ANCOM pe Vlad Bontea și Pavel Popescu. Cei doi – primul fost deputat PSD și șef al PSD Strehaia, al doilea până mai ieri deputat PNL – îl vor seconda din posturile primite de la partid pe Valeriu Zgonea, un alt politruc recompensat cu funcție și salariu de peste 9.000 de euro pe lună.
„Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații trebuie eliberată de troica habarniștilor. Este pentru prima oară în istoria ANCOM când niciunul dintre cei trei din conducere nu are nicio expertiză în domeniu. I-am audiat pe toți trei in comisie: un absolvent de căi ferate la seral, un coordonator de agenți…





































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































