Bulgaria închide pentru reparații o porțiune de drum între Varna și Dobrici – PCTF Kardam, scrie 24Chasa.
Bulgaria începe lucrări de reparație la drumul ce duce la Punctul de Control și Trecere a Frontierei Iovkovo-Kardam, motiv pentru care joi circulația tuturor vehiculelor e restricționată pe tronsonul de drum de clasa a doua II-29 Varna-Dobrici-PCTF-Kardam.
Oprirea circulației pe tronsonul de la intersecția rutieră din satul Iovkovo până la granița cu România se impune pentru efectuarea lucrărilor de reparații și pentru asfaltare. Vehiculele care se deplasează din și în această direcție trebuie să aștepte înainte de a intra în tronsonul de reparații.
„Agenția pentru Infrastructură Rutieră a programat deja o sarcină suplimentară pentru repararea celui mai compromis tronson din drumul II-29 Varna – Dobrici – Kardam – PCTF după multe întâlniri ce au avut loc la această agenție, la Agenția pentru Vămi etc. Cu directorul…