Procurorii DNA au făcut vineri percheziții la sediul Primăriei Sectorului 5 din Capitală într-un dosar de trafic de influență, dare de mită, luare de mită și fals intelect, potrivit Agerpres.
Potrivit surselor judiciare citate de Agerpres, în dosar ar fi vizați administratorul public, șefi din Poliția Locală și arhitectul șef, iar ancheta vizează acte de corupție din domeniul imobiliar.
DNA a transmis ulterior că procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024–2026, a unor infracțiuni de corupție.
Faptele investigate ar fi fost săvârșite de funcționari publici și vizează posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial, prin proceduri și documente administrative.
În cursul zilei de vineri, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații…




































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































