Administratorul unui parc de agrement din sudul departamentului Pirineii Orientali a fost reținut joi pentru „discriminare pe motive religioase” după ce a refuzat accesul unui grup de 150 de tineri turiști israelieni, potrivit News.ro.
Turiștii israelieni aveau vârste cuprinse între 8 și 16 ani, și făcuseră rezervarea „cu mult timp în avans”. Managerul centrului de agrement, situat în Porté-Puymorens, „le-a spus contactelor sale că refuză accesul în unitatea sa din cauza ‘convingerilor personale’”, potrivit Parchetului.
Fără antecedente penale, administratorul parcului, în vârstă de 52 de ani, a fost reținut pentru „discriminare pe motive religioase în cadrul ofertei sau furnizării unui bun sau serviciu”, a indicat Parchetul, reamintind că această infracțiune este „pedepsită cu o pedeapsă maximă de trei ani de închisoare”.
Grupul de turiști israelieni „și-a modificat programul și s-a deplasat, cu trei autobuze, către un alt…













































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































