Comisia Europeană a propus luni suspendarea finanțării pentru startup-urile israeliene din cauza situației umanitare grave din Fâșia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Chiar dacă Israelul a anunțat o pauză umanitară zilnică în luptele din Gaza și a respectat unele dintre angajamentele sale (…), situația rămâne gravă”, a declarat executivul european într-un comunicat.
Un raport al Comisiei Europene, prezentat celor 27 de state membre la sfârșitul lunii iunie, a constatat că Israelul încalcă un articol din Acordul de Asociere dintre acesta și UE privind respectarea drepturilor omului.
Executivul european a lucrat de atunci la răspunsul său, dezbătând mai multe opțiuni posibile: interzicerea anumitor exporturi, revizuirea politicii sale privind vizele, etc.
Propunerea prezentată luni este una dintre opțiuni și constă din suspendarea parțială a participării Israelului la programul de cercetare Horizon Europe. Vizate în mod specific…







































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































