Parlamentul se reunește luni, începând cu ora 15:00, pentru ca Guvernul Bolojan să își asume răspunderea pe primul pachet cu măsuri fiscale dure, menite să reducă deficitul bugetar.
Senatorii și deputații se află de aproape o săptămână în vacanța de vară, însă sunt chemați în sesiunea extraordinară.
Ce spune Constituția despre angajarea răspunderii
Art. 114 stipulează că Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.
Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113.
Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se…















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































