Decizia de a introduce și alte produse pe lista alimentelor de bază subvenționate o vom lua cu procesatorii și retailerii, iar până la finele lui octombrie Ordonanța de plafonare a adaosurilor va fi 100% prelungită, a declarat luni Florin Barbu.
“Săptămâna viitoare, luni sau marți, o să am o discuție cu procesatorii și cu retailerii, așa cum am avut-o și prima dată atunci când am emis acel act normativ. Toate deciziile le vom lua împreună prin dialog. Ne-am dori foarte mult să introducem și alte produse în această Ordonanță și vorbim de produsele care se consumă în perioada sărbătorilor de iarnă. O să vorbim și cu procesatorii cu capacități de producție să nu avem probleme, așa cum se spunea tot timpul, că există o penurie de alimente de bază pe raft. Până în momentul de față, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Se pare că Ordonanța și-a produs efectele”, a declarat ministrul agriculturii, citat de Agerpres.
“Din punctul meu de…








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































