Șapte bărbați din nordul R. Moldova au ajuns pe banca acuzaților pentru că ar fi planificat destabilizarea protestelor antiguvernamentale organizate de partidul Șor, inclusiv cel din 12 martie. Ar fi remunerați, unii primind pe zi câte 1000 de lei moldovenești sau puțin peste 252 de lei românești.

Șapte persoane vor ajunge pe banca acuzaților pentru destabilizarea protestelor. FOTO: Politia.md

Potrivit reprezentanților structurilor de drept, cei șapte bărbați au între 21 și 39 de ani, iar trei dintre ei sunt cu antecendente penale, fiind cercetați în trecut pentru furt și jaf. Printre ei figurează și liderul grupării, un bărbat de 40 de ani, cu dublă cetățenie, inclusiv și cea a Federației Ruse, țară în care a lucrat anterior. 

Aceștia ar fi recrutat alte persoane care au fost instruite ulterior pentru crearea haosului în timpul protestelor. 

,,Mai exact, membrii grupului criminal organizat trimiși pe banca acuzaților au…

Citeşte mai mult