
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat vineri, la Astana, în cadrul unui summit al statelor turcice, că în Fâşia Gaza se comite în prezent o „crimă împotriva umanităţii” şi a cerut oprirea uciderii civililor, indiferent dacă sunt arabi sau evrei, potrivit EFE, preluat de Agerpres.
Președintele turc susține o încetare a focului în Gaza FOTO EPA-EFE
Totodată, Erdogan a făcut apel la instituirea cât mai repede posibil în Fâşia Gaza a unei „încetări a focului umanitare” şi a asigurat că „îşi va continua” eforturile de a pune capăt conflictului declanşat de atacul fără precedent al grupării islamiste Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, notează AFP.
„Ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o crimă împotriva umanităţii”, a declarat liderul turc la cel de-al 10-lea summit al Organizaţiei Statelor Turcice (OST), care are loc în capitala kazahă Astana.
Erdogan a subliniat că ‘în Palestina’ are loc o…