Deşi scurtă,
vacanţa vicepreşedintelui american JD Vance în Marea Britanie a fost una plină
de evenimente.
Partida de pescuit organizată de David Lammy pentru JD Vance a fost ilegală. FOTO: Facebook
O simplă partidă de
pescuit în Kent, desfășurată în cadrul vizitei în Marea Britanie a
vicepreședintelui SUA, J.D. Vance, a avut parte de o atenţie deosebită după ce
gazda, ministrul britanic de Externe, David Lammy, s-a autodenunţat şi a
recunoscut public că şi el şi invitatul său au pescuit ilegal.
Partida de pescuit
a avut loc la Chevening House, reședință oficială din Kent, unde David Lammy
i-a invitat pe JD Vance și familia sa pentru o după-amiază relaxantă. În lacul
privat al domeniului, cei doi au pescuit specii de apă dulce pentru care
legislația britanică impune obținerea unui permis în cazul pescarilor cu vârsta
peste 13 ani, notează The Guardian.
În timp ce
oficialul american a glumit despre acest moment,…

































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































