Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah Valley University din Orem, statul Utah, a anunţat preşedintele american Donald Trump, potrivit Agerpres.
Charlie Kirk a fost împușcat mortal FOTO Facebook
“Marele, chiar legendarul, Charlie Kirk este mort”, a declarat Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, ordonând arborarea drapelelor în bernă în toată ţara în onoarea sa.
“Nimeni nu a înţeles (…) tineretul Statelor Unite ale Americii mai bine decât Charlie. Toată lumea l-a iubit şi l-a admirat, mai ales eu, iar acum nu mai este printre noi”, a adăugat preşedintele, care a supravieţuit el însuşi la două tentative de asasinat.
Fan al polemicilor cu studenţii, comentatorul în vârstă de 31 de ani participa la un eveniment pe campusul Utah Valley University, în vestul ţării, când a fost ţinta unui foc de armă, potrivit universităţii.
În jurul prânzului, ora…


































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































