Jihadistul considerat a fi creierul atentatului sinucigaş cu bombă
de lângă aeroportul din Kabul din august 2021, tragedie soldată cu
173 de morţi, printre care și soldaţi americani, a fost omorât de
talibani.
Atentat din Kabul FOTO Arhivă
Informația a fost
confirmată de un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit AFP.
El s-a referit la atentatul comis la 26 august 2021 lângă Abbey
Gate, unul dintre cele trei puncte de acces către aeroportul din
Kabul în momentul retragerii trupelor americane din Afganistan care
a suscitat numeroase critici.
Identitatea și
circumstanțele în care a fost ucis rămân necunoscute
Identitatea
jihadistului nu a fost precizată. Nici circumstanţele sau data
morţii sale. Ce se știe este că a fost unul dintre liderii
grupării Stat Islamic-Khorasan (SI-K) „direct implicat în
pregătirea unor operaţiuni precum cele de la Abbey Gate”, a
indicat purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate…





































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































