
Arheologii au descoperit în Patagonia argentiniană cele mai vechi picturi rupestre din America de Sud, ce datează din urmă cu 8.200 de ani, informează, joi, Reuters, citată de Agerpres.
Cele 895 de picturi au fost descoperite de arheologii argentinieni şi chilieni în peştera Huenul 1, un adăpost rupestru de 630 de metri pătraţi situat în provincia Neuquen, la o distanţă de aproximativ 1.100 de kilometri sud-vest de capitala Argentinei, Buenos Aires.
„Am reuşit să datăm patru modele peniforme negre care au fost desenate cu cărbune. Acestea s-au dovedit a fi cele mai timpurii datări directe ale picturilor rupestre din America de Sud„, a declarat Dr. Guadalupe Romero Villanueva, arheolog argentinian, autorul studiului publicat în revista Science Advances.
Producţia de artă rupestră a început în peştera Huenul în urmă cu aproximativ 8.000 de ani
Specialistul a declarat că descoperirea indică faptul că producţia de artă…