
În cadrul unui interviu acordat ziarului The Washington Post, șeful forțelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, a pledat pentru exercitarea dreptului soldaților săi de a lansa un atac pe teritoriul inamic, precizând că pentru asemenea bombardamente s-ar utiliza doar arme de fabricație ucraineană, relatează The Kyiv Independent.
Valeri Zalujnîi este șeful armatei ucrainene. FOTO Profimedia (Arhivă)
„Aceasta este problema noastră și depinde de noi să decidem cum să ucidem acest inamic. Este posibil și necesar, într-un război, să ucidem pe teritoriul inamicului”, a afirmat liderul trupelor armate ucrainene.
„Dacă partenerilor noștri le este frică de faptul că le vom folosi armele (n. red pe teritoriul Rusiei), vom ucide cu ale noastre. Dar numai atât timp cât este necesar”, a mai adăugat acesta.
În momentul în care au aprovizionat Ucraina cu arme, aliații occidentali au solicitat Kievului să nu utilizeze armamentul…