Liderul socialist, Igor Dodon, un susținător al Kremlinului, a criticat autoritățile după ce i-au interzis să intre în țară lui Rustam Minnikhanov, președintele Republicii Tatarstan din Rusia. Dodon afirmă că gestul funcționarilor este o rușine.
Reacția politicienilor după ce liderul rus nu a putut intra în Moldova. FOTO: TheMoscowTimes
Socialistul, Igor Dodon, cercetat penal în mai multe dosare, și-a manifestat nemulțumirea față de interdicția de intrare în cazul lui Minnikhanov, în cadrul unei declarații oferite pentru TASS, o agenție de presă afiliată lui Kremlinului.
,,Tatarstanul a oferit în mod repetat asistență umanitară, dar și de altă natură Găgăuziei, care a semnat acorduri de cooperare comercială, economică, științifică, tehnică și culturală cu o serie de regiuni rusești. În calitate de președinte, m-am întâlnit cu respectatul, Rustam Nurgalievici, care conduce una din cele mai dinamice și mai…