În total, 11 persoane au evadat luni dintr-un centru administrativ din apropierea Parisului, unde sunt reţinuţi străini aflați în timpul procedurii premergătoare expulzării, au informat autorităţile poliţieneşti, notează AFP, scrie Agerpres.
Poliție Franța FOTO: Shutterstock
Luni „dimineaţă la orele 09.00, a fost constatată o evadare. Este vorba despre 11 indivizi care au forţat o fereastră după care au reuşit să taie gardul”, a comunicat prefectura poliţiei din capitala Franţei, Paris, care a precizat că „nu s-a declanşat nicio alarmă”.
Evadarea celor 11 persoane s-a produs de la centrul de detenţie administrativă (CRA) Paris-Vincennes, o clădire înconjurată de garduri care are 235 de locuri.
Un CRA este un centru închis, păzit de poliţie, găzduind străini făcând obiectul unei decizii de expulzare, în aşteptarea trimiterii lor forţate în ţara de origine.
„Supravegherea a fost întărită la faţa…