Un grup experimentat de hackeri chinezi care vizează infrastructura critică a SUA este activ de jumătate de deceniu, au transmis miercuri, într-o declarație comună, agențiile de informații americane și cele aliate, relatează The Guardian.
Niciuna dintre organizații nu a fost identificată nominal. Foto: freepik (Arhivă)
Agenția Națională de Securitate a SUA, organizația americană de supraveghere cibernetică CISA, FBI și Administrația pentru Securitatea Transporturilor au spus că grupul, cunoscut sub numele de Volt Typhoon, a pătruns discret în rețelele organizațiilor din domeniul aviației, feroviar, al transportului în comun, al autostrăzilor, maritim, al gazoductelor, al apei și al canalizării.
Niciuna dintre organizații nu a fost identificată nominal, dar în declarație se spune că oficialii serviciilor de informații americane au remarcat că hackerii „au menținut accesul și punctele de sprijin în mediile IT ale unor…

















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































