Peste 30 de ferme de păsări din Germania au fost nevoite să sacrifice animalele după descoperirea unor focare de gripă aviară, potrivit Institutului german pentru sănătate animală (FLI). Aproximativ 400.000 de pui, raţe, gâşte şi curcani au fost eliminaţi pentru a preveni răspândirea virusului extrem de contagios, notează DPA.
FOTO: Shutterstock
„Am avut cifre similare în 2021, cel mai puternic an de gripă aviară de până acum. Este imposibil de prezis cum va evolua situaţia, dar FLI se aşteaptă la o nouă creştere a focarelor şi a cazurilor. Situaţia rămâne extrem de dinamică”, a declarat Christa Kuhn, şefa FLI.
Cele mai mari pierderi au fost în nord-estul Germaniei, în landurile Mecklenburg-Pomerania Occidentală şi Brandenburg, în jurul Berlinului. În Mecklenburg-Pomerania, aproape 150.000 de găini ouătoare au fost sacrificate la două locaţii, iar în Brandenburg, alte 130.000 de păsări vor fi sacrificate în urma…






































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































