Nava Astral, a organizaţiei umanitare spaniole Open Arms, a
salvat în noaptea de joi spre vineri 60 de persoane, printre care mai multe
femei însărcinate şi copii mici, care călătoreau în patru ambarcaţiuni precare
cu risc ridicat de naufragiu, după ce a urmat instrucţiunile autorităţilor
italiene.
Migranți salvați cu bărcile FOTO captură video
„O noapte foarte dificilă pentru echipajul de pe Astral.
După câteva ore de căutări, nava noastră a ajuns la patru bărci de fier precare
şi supraaglomerate, cu risc ridicat de naufragiu”, a explicat ONG-ul
pe reţelele sociale.
Astral, care de obicei asistă migranţii aflaţi în
dificultate pe mare până când sunt salvaţi de o ambarcaţiune mai potrivită, a
primit în acest caz instrucţiuni să îmbarce persoanele aflate pe aceste
ambarcaţiuni, printre care „femei însărcinate şi mulţi copii mici cu risc de
hipotermie”.
„Urmând instrucţiunile autorităţilor italiene,…








































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































