Aproximativ 2,6 milioane de migranți au părăsit Statele Unite în aproape un an de când Donald Trump a revenit la Casa Albă, iar peste 650.000 dintre ei au fost arestați și deportați pentru că au refuzat să plece de bunăvoie, a anunțat secretara pentru Securitate Națională, Kristi Noem.
Aproximativ 2,6 milioane de migranți au părăsit Statele Unite FOTO: Arhivă
Secretara pentru Securitate Națională a SUA, Kristi Noem, a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la New York, că „datorită președintelui Trump, avem 2,6 milioane de persoane care au părăsit țara noastră și care, de la bun început, nu ar fi trebuit să fie aici. Au fost aici ilegal, iar peste 650.000 dintre ei au fost arestați, deținuți și deportați în țările lor de origine”, în special în state din America Latină.
Potrivit oficialului american, o parte importantă dintre cei plecați au refuzat inițial să părăsească teritoriul SUA, ceea ce…





































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































