Kremlinul şi-a exprimat miercuri „preocuparea” în legătură cu exerciţiile militare pe care Armenia le va desfășura pe teritoriul său împreună cu SUA.
Dmitri Peskov FOTO Profimedia
„Aceste veşti stârnesc preocupare, mai ales în condiţiile actuale”, a reacționat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Potrivit acestuia, Moscova va efectua o „analiză profundă” a ştirilor care vin din de la Erevan, capitala Armeniei.
Ministerul armean al Apărării a anunţat miercuri că exercițiile comune cu SUA vor avea loc în prioada 11-20 septembrie în poligonul „Zar” al brigăzii de forţe de menţinere a păcii. Acest poligon este situat în provincia Kotaik, la nord de Erevan.
Acelaşi minister a amintit că forţele sale participă cu regularitate la acest program de exerciţii comune care se desfăşoară în trei ţări.
Dar găzduirea acestor exerciții de către Armenia și prezența trupelor americane în…