Germania consolidează apărarea antiaeriană a Ucrainei cu
încă două baterii de rachete Patriot, conform listei oficiale a ajutorului
militar pentru Kiev actualizată săptămânal de guvernul german.
Rachete Patriot
Sistemele Patriot construite de SUA sunt deosebit de
valoroase pentru Ucraina. Potrivit Kievului, bateriile Patriot au interceptat
deja de mai multe ori rachete hipersonice ruseşti, scrie Agerpres.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe
reţelele de socializare că acest ajutor a fost convenit cu cancelarul german
Olaf Scholz.”Îndeplinirea acordului nostru va salva mii de vieţi ale
poporului nostru. Continuăm să lucrăm pentru a întări Ucraina şi a o proteja de
teroarea rusă”, a scris preşedintele Zelenski.
Noile livrări din partea Germaniei includ şi zece
vehicule cu şenile polivalente Bandvagn 206, şase camioane cu semiremorci de
mare capacitate şi aproximativ 6000 de cartuşe de muniţie fumigenă pentru…

















































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































