Liderii europeni, care participă la summit-ul Comunității Politice Europene din Republica Moldova, vor fi serviți joi cu „bucate tradiționale, reinventate”. Potrivit bucătarilor, care sunt atât din România, cât și din Republica Moldova, „au fost selectate doar produse locale, care se găsesc pe teritoriul țării”, transmite deschide.md.
Bucătarii vor să impresioneze invitații prin „tradiție și mister”.
Ei mai adaugă că la aperitiv va fi o mămăliguță cu brânză și smântână, dar și sarmale în formă de croissant. Pe lângă acestea, invitații vor primi și o tocană de vinete, cu trei opțiuni de fel principal, iar garnitura va fi un morcov și o țelină, care vor avea forma „Coloanei Infinitului” a lui Brâncuși.
„Prin acest meniu am încercat să povestim despre ce se întâmplă în R. Moldova și în România, din punct de vedere gustativ, pentru că suntem frați și avem foarte multe obiceiuri în comun. Eu…


























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































