Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că grija pe care Executivul a arătat-o față de situația refugiaților din Ucraina nu a suferit vreo modificare și că mecanismele pentru implementarea sprijinului pentru cetățenii ucraineni și români vor fi stabilite săptămâna viitoare.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului FOTO: Arhivă
„Soluţia aleasă de Guvern a fost să vină cu un nou cadru normativ prin intermediul acestei ordonanţe de urgenţă şi este un cadru normativ care vine să consolideze modul în care România a înţeles să sprijine refugiaţii din Ucraina. Sunt aproximativ patru milioane de oameni care au venit, au trecut prin ţara noastră, peste 110.000 au ales să rămână”, a explicat Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că Guvernul va veni, cel mai probabil săptămâna viitoare, cu o hotărâre în sprijinul aplicării acestei ordonanțe de urgență referitoare la sprijinul refugiaților…