Premierul ungar Viktor Orban s-a declarat joi „mândru” de contactele sale cu preşedintele rus Vladimir Putin, la sosirea la summitul european la Bruxelles, menţinând că, spre deosebire de partenerii săi din UE, el are în vedere o strategie care să aducă pacea în Ucraina.
Viktor Roman FOTO: Profimedia
„Noi avem o opinie diferită de cea a majorităţii, diferită de strategia de aici. Voi aveţi o strategie de război, noi avem o strategie de pace şi dorim să facem totul pentru a obţine pacea”, a spus Orban, făcând referire la liderii europeni care susţin militar Ucraina în războiul cu Rusia, scrie Agerpres.
„Noi menţinem deschise toate liniile de comunicare cu ruşii. Altfel nu va exista nicio şansă de pace (…) Este vorba despre o strategie şi suntem mândri de ea„, a explicat premierul ungar.
Vorbind despre refuzul său de a sprijini deblocarea unei tranşe de 500 de milioane de euro din Facilitatea europeană pentru pace (FEP), un fond…