G7 și-a exprimat preocupările sale privind posibila
eludare a sancţiunilor economice impuse de la invadarea Ucrainei de către Rusia
şi a întocmit un catalog precis al măsurilor care trebuie luate. Ambasadorii G7
au informat guvernul federal elveţian în legătură cu aceste „preocupări”.

Elveția, în colimatorul G7 FOTO Shutterstock

Jurnalului Tribune de Geneve este primul care publică
copia pe larg a scrisorii adresate Consiliului Federal pe 5 aprilie şi semnată
de ambasadorii G7 în post la Berna, arată surse citate de Agerpres.

După o introducere în care laudă eforturile Elveţiei,
care a adoptat în mod identic sancţiunile Uniunii Europene (UE), ambasadorii
îşi exprimă mai ales preocupările: cu privire la prevederile elveţiene privind
protecţia datelor, care „poate fi folosită, de asemenea, pentru a ascunde averi
(financial shelter)” sau chiar la faptul că „protecţia sferei private împiedică
autorităţile să ancheteze…

Citeşte mai mult