
Poliţia rusă a reţinut sâmbătă pentru scurt timp cel puţin 20 de jurnalişti la un miting organizat sub zidurile Kremlinului de soţiile soldaţilor care luptă în Ucraina, care cer întoarcerea soţilor de pe front, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Protest soțiile militarilor ruși la Moscova FOTO Captură Twitter/Nexta
Un cameraman al AFP care a fost arestat în timpul protestului a declarat că aproximativ 20-25 de jurnalişti, toţi bărbaţi, au ajuns cu el într-o dubă de poliţie şi au fost duşi la o secţie pentru verificarea identităţii.
Aproximativ trei ore mai târziu, toţi jurnaliştii au fost eliberaţi după ce au primit un avertisment din partea Ministerului rus de Interne, potrivit cameramanului AFP.
Printre cei arestaţi s-au numărat mai mulţi angajaţi ai unor media străine, printre care agenţia americană de ştiri AP, media olandeză NOS, revista germană Der Spiegel şi un reporter independent francez.
Înainte de…