Misterul staționării unui tanc rusesc de tip T-90A lângă o benzinărie din localitatea Roanoke, Louisiana a fost deslușit: marți, Pentagonul a confirmat că tancul îi aparține și avea ca destinație o bază militară.
Tancul rusesc a fost fotografiat în parcarea unei benzinării FOTO twitter.com/Walter Report
Tancul de tip T-90A avea armele dezactivate și se afla în drum spre o bază militară (destinată testării tehnicii și materialelor militare -n.red) a declarat marți Sue Gough, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, pentru publicația de specialitate „The War Zone”, preluată de Insider.
Acesta se îndrepta spre baza militară Aberdeen Proving Grounds (Maryland) în momentul în care camionul care îl transporta a suferit o defecțiune.
„Blindajul reactiv exploziv al tancului era inactiv, nu era înarmat ori transporta vreun material periculos, și nu a reprezentat în niciun moment un risc public”, a adăugat ea.
Camionul care…