Airbus a confirmat că un număr neprecizat de aeronave va fi supus unor verificări, după ce a fost identificată o „problemă de calitate” la panouri metalice furnizate pentru unele dintre modelele sale.
Avion Airbus A320/FOTO:Arhiva
Compania afirmă că situația afectează un „număr limitat” de aparate din familia A320, una dintre cele mai utilizate în aviația civilă. Anunțul survine la câteva zile după ce mii de avioane de același tip au fost consemnate la sol pentru o actualizare urgentă de software.
Marți, producătorul european a declarat că adoptă o „abordare conservatoare”, verificând toate aeronavele care ar putea fi afectate. Până la 600 de avioane vor trebui inspectate, însă nu toate sunt așteptate să prezinte panouri defecte ce necesită reparații, a precizat un purtător de cuvânt pentru BBC.
„Originea problemei a fost identificată și izolată, iar toate panourile produse recent respectă integral…


























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































