Vladimir Putin nu are credibilitate și nu va adormi vigilența Poloniei prin declarațiile făcute în cadrul interviului acordat controversatului comentator politic american Tucker Carlson, afirmă ministrul Apărării de la Varșovia, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
În interviul înregistrat marți și publicat joi seara Putin a susținut că nu are „interese în Polonia, în Letonia (state membre NATO, n. red.) sau în altă parte”. „De ce am face asta (o invazie, n. red.)? Pur şi simplu nu avem niciun interes”, a răspuns liderul de la Kremlin la întrebarea: „Vă puteţi imagina un scenariu în care să trimiteţi trupe rusești în Polonia?”.
„Aceste afirmaţii nu au nicio credibilitate”, a reacționat Kosiniak-Kamysz. „Polonia are sarcini de îndeplinit atât ca stat membru NATO, cât şi UE. Noi să ne facem treaba noastră, să ne pregătim pentru diferite situaţii, nimic nu ne poate adormi vigilenţa, iar vorbe…