Guvernul taliban a interzis practicarea șahului în Afganistan, considerând că acest joc contravine legii islamice, deoarece ar implica activități de pariuri.
Talibanii interzic șahul în Afganistan, considerându-l un joc de noroc FOTO: X
Autoritățile talibane au inclus șahul pe lista activităților interzise, pe motiv că ar constitui o formă de joc de noroc, interzisă de legea privind moralitatea. Decizia a fost anunțată duminică de Atal Mashwani, purtător de cuvânt al Direcției pentru sport, potrivit News.ro.
„Șahul este considerat un mijloc de a paria bani”, a declarat Mashwani pentru AFP, explicând că această practică încalcă legea pentru propagarea virtuții și prevenirea viciului (PVPV), adoptată anul trecut.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că, având în vedere „problemele religioase”, „șahul va fi suspendat în Afganistan până când aceste probleme vor fi rezolvate”. El nu a oferit detalii despre…











































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































