Timp de șase zile consecutive, începând de vineri, 27 februarie, Beijingul nu a mai trimis avioane militare în apropierea Taiwanului, pentru prima dată în cel puțin trei ani. Analiștii spun că această pauză reflectă o prudență deliberată înaintea summitului Xi–Trump.
Trump urmează să efectueze o vizită la Beijing FOTO Arhivă
Absența avioanelor Forțelor Aeriene ale Armatei Populare de Eliberare (PLA) în apropierea insulei autonome, de vineri până miercuri, reprezintă cea mai lungă astfel de întrerupere din ultimii trei ani, conform datelor Ministerului Apărării din Taiwan, arată South China Morning Post.
Numărul navelor militare ale armatei chineze detectate în aceeași perioadă de Taipei a rămas însă aproape neschimbat, adică între cinci și șapte bucăți. Deși a devenit deja obișnuit ca avioanele PLA să facă manevre aproape zilnic în jurul Taiwanului, autoritățile nu au mai înregistrat niciun zbor într-un total 11…










































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































