Studenţii iranieni au dreptul să manifesteze, însă nu trebuie să încalce „linii roşii”, a averizat marţi Guvernul iranian în prima sa reacţie de la reluarea, sâmbătă, a unei contestări în anumite universităţi, relatează AFP.
Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Fatemeh Mohajerani, a spus că tinerii „au în mod natural dreptul să manifesteze”, dar a subliniat imediat că există „linii roșii de protejat și de netrecut, chiar și în culmea furiei”, potrivit news.ro, care citează agenția internațională de presă.
Declarația a venit după patru zile de manifestații în campusurile universitare din Teheran, unde grupuri de studenți pro și anti-guvernamentali s-au adunat în paralel, uneori ajungând la confruntări.
În ultimele zile, presa locală a difuzat imagini cu studenți arzând steagul Republicii Islamice, un simbol adoptat după Revoluția din 1979. Mohajerani a făcut referire directă la astfel de gesturi,…





























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































