Fostul prim-ministru Adrian Năstase a anunțat sâmbătă, 22 noiembrie, că a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată la umărul drept, o operație care necesită o perioadă îndelungată de recuperare.
Fostul prim-ministru Adrian Năstase FOTO: arhivă personală
„Doresc să adresez public mulțumiri domnului doctor Șerban Dragoș Loveanu, managerul Spitalului de ortopedie Foișor, și echipei sale de profesioniști, pentru grija, dedicarea și profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul intervenției chirurgicale pe care am efectuat-o zilele trecute la umărul drept – o operație complicată, care a necesitat o expertiză medicală de înalt nivel”, a scris Adrian Năstase, pe blogul său.
Fostul prim-ministru a precizat că perioada de recuperare va fi mai lungă, dar sprijinul și profesionalismul echipei medicale îi oferă optimism. „Urmează o perioadă mai lungă de recuperare, însă faptul că am
beneficiat de…



























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































