
Organizațiile societățile civile pun presiune de la nivel european pentru adoptarea proiectului de lege prin care și în România ar urma să fie interzisă creșterea și eutanasierea nurcilor și șinșilelor, o inițiativă aflată la Camera Deputaților.
Deputații trebuie să dea votul final pe proiectul de lege FOTO Inquam Photos
O petiție oficială lansată în întreaga Uniune Europeană și intitulată Inițiativa Cetățenească Europeană (O Europă Fără Blănuri) a reușit să depășească numărul necesar de semnatari pentru a obține un răspuns din partea Comisiei Europene, cu mai mult de două luni înainte de termenul limită stabilit pentru colectarea semnăturilor. 1,7 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene, inclusiv din România, au semnat petiția prin care se solicită interzicerea la nivelul UE a creșterii animalelor în ferme de blănuri și a comerțului cu astfel de produse.
Lansată în 2022 și asumându-și o țintă de 1…