Ministra justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, a avut, marți, o întrevedere cu omologul italian, Carlo Nordio, în cadrul căreia au semnat o Declarație comună privind dezvoltarea parteneriatului în domeniul justiției între cele două instituții. Ministrul italian a afirmat cu privire la problema fugarilor români ce aleg ca destinație țara sa că „situația trebuie schimbată” și speră că se vor lua măsuri la nivelul magistraturii ori la nivel de legislație.

Ministra justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, și omologul italian, Carlo Nordio Foto: MJ

Potrivit Ministerului Justiției, Declarația are în vedere stabilirea celor mai bune practici pentru intensificarea cooperării judiciare bilaterale și a fost semnată în contextul vizitei oficiale a ministrei justiției la Roma, la invitația omologului italian.

Potrivit sursei citate, ambele părți au punctat importanța acestei întrevederi, în contextul în care premierul României și cel al…

Citeşte mai mult