
Fostul ministru al dezvoltării, Cseke Attila, a atras miercuri atenția că Guvernul a adoptat noi măsuri fiscale „birocratice”, care vor descuraja dezvoltarea României. De asemenea, potrivit acestuia, în ultimele luni ministerele au cerut Guvernului aproape 100 de derogări de la propriile reguli.
Cseke: Guvernul nu poate, sau nu vrea să se conformeze cu propriile sale prevederi Foto: Arhivă
„În ultimele zile ale anului, Guvernul a adoptat noi măsuri fiscale, care vor duce la birocrație sporită, mai puțină dezvoltare, și fonduri nerambursabile care nu vor fi investite” a atras atenția liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, fost ministru al Dezvoltării, conform unui comunicat de presă al formațiunii politice.
Totodată, potrivit sursei citate, senatorul UDMR a susținut că fondurile nerambursabile „sunt o oportunitate de dezvoltare pentru România, iar într-un context financiar nefavorabil, după pandemie și având în vedere…