Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă cu privire la abrogarea unor prevederi din OUG 34/2013 prin care terenurile mlăştinoase şi stufărişurile au fost incluse în categoria pajiştilor.
Propunerea de excludere a stufărişurilor din categoria pajiştilor a trecut de Senat Foto: Arhivă
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 februarie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului, conform Agerpres.
Reprezentanții Uniunii i-au acuzat pe parlamentarii puterii că prin Legea 116/2023 care completează OUG 34/2013 „au transformat, din pix, luciul de apă din Delta Dunării în păşune şi astfel două firme apropiate de fiul lui Paul Stănescu (PSD) au cerut de la APIA subvenţii de 5 milioane de euro”.
„Biosfera Delta Dunării este o zonă protejată şi am citit cu foarte mare uimire punctul de vedere al…